NORME din 27 mai 2004 privind limitele admisibile de perisabilitate la marfuri în procesul de comercializare

 

Prin H.G. nr. 831/2004 au fost aprobate Normele privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare

 

Art. 1

Prin perisabilităţi, în sensul prezentelor norme, se înţelege scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, îngheţare, topire, oxidare, aderare la pereţii vagoanelor sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroşare, împrăştiere, fărâmiţare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în reţeaua de distribuţie (depozite cu ridicata, unităţi comerciale cu amănuntul şi de alimentaţie publică).

Art. 2

Nu constituie perisabilităţi pierderile incluse în normele de consum tehnologic, precum şi cele produse prin neglijenţă, sustrageri şi cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de forţă majoră.

Art. 3

Limitele maxime de perisabilitate care pot fi acordate mărfurilor potrivit prevederilor art. 1 sunt prevăzute la art. 13.

Art. 4

Perisabilităţile produse în condiţiile menţionate la art. 1 se aprobă de managerul, directorul sau administratorul persoanei juridice, după caz, la nivelul cantităţilor efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia recepţionăm mărfurilor transportate, a inventarierii sau a predării gestiunii, până la limitele prevăzute la art. 13.

Art. 5

Limitele maxime de perisabilitate pentru mărfurile ambalate în recipiente din sticlă se aplică şi pentru ambalajele respective.

Art. 6

Perisabilităţile pot fi acordate numai după o verificare faptică a cantităţilor de produse existente în gestiune, stabilite după cântărire, numărare, măsurare şi prin alte asemenea procedee şi după efectuarea compensărilor conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 7

Limitele maxime de perisabilitate admise la depozitare şi desfacere se stabilesc la nivelul întregii activităţi a persoanei juridice plătitoare de impozit pe profit, prin aplicarea coeficientului stabilit pentru grupa de mărfuri la preţul de înregistrare al mărfurilor intrate sau la preţul de livrare pentru mărfurile vândute în perioada cuprinsă între două inventare.

Art. 8

Aceleaşi limite maxime de perisabilitate se acordă şi pentru mărfurile din stoc. Art. 9

Limitele maxime de perisabilitate în timpul transportului se aplică o singură dată pentru cantităţile de marfă efectiv intrate sau, după caz, livrate, în funcţie de condiţia de livrare stabilită între furnizor şi beneficiar.

Art. 10

Comercianţii pot stabili cote de perisabilităţi diferenţiate sortimental pe depozite, magazine, gestiuni, pentru a fi admise la cheltuieli deductibile din profitul impozabil, cu obligativitatea încadrării în limitele maxime de perisabilitate prevăzute pentru grupa respectivă de mărfuri.

Art. 11

Pierderile sau scăderile cantitative care depăşesc normele de perisabilitate stabilite nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

Art. 12

Normele privind limitele admisibile de perisabilitate se aplică numai persoanelor juridice care sunt obligate, potrivit legii, la plata impozitului pe profit, în limita căruia cheltuielile cu perisabilităţile sunt deductibile din veniturile realizate.

Art. 13

Limitele maxime de perisabilitate care pot fi acordate mărfurilor în procesul de comercializare sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentele norme, şi anume:

  1. anexa nr. 1, pentru produse alimentare şi nealimentare;
  2. anexa nr. 2, pentru produse medicamentoase de uz uman;


 

  1. anexa nr. 3, pentru produse farmaceutice şi alte produse de uz veterinar.

ANEXA nr. 1: LIMITELE ADMISIBILE de perisabilitate pentru produse alimentare şi nealimentare

 

 

 

Nr. crt.

 

Denumirea grupei, subgrupei sau produsului

 

 

Felul ambalajului

Limita maximăde perisabilitate (%)

 

Transport

 

Depozitare

Desfacere cu amănuntul sau în alimentaţia

publică

012345
1.Carne, slănină, organe şi subproduse comestibile (de ovine, porcine, bovine, păsări, vânat) - proaspete şi refrigerate (exclusiv cele preambalate în gramaj fix şi carnea de miel)vrac, tăvi, navete,saci0,150,250,45
2.Carne de miel - proaspătă şi refrigeratăvrac, tăvi, navete, saci-0,250,45
3.Carne congelatăvrac, tăvi, navete-0,251,20
4.Preparate dincarne (cu excepţia celor crude, uscate şi a celor preambalate în gramaj fix)navete, tăvi, saci0,200,300,75
5.Preparate din carne crude, uscate (cu excepţia celor preambalate în gramaj fix)navete, tăvi, saci0,100,270,75
6.Brânzeturi şi produse lactate proaspete

navete, putini, butoaie, bidoane,

lăzi, cutii

   
a) Fermentate sau frământate    

- parafinate sau

acoperitecu folie

lăzi, cutii0,240,501,25
- neparafinate sau neacoperite cu folielăzi, cutii0,400,501,25
b) Topiteşi afumatenavete, lăzi,cutii0,400,151,25
c) Brânzeturi proaspetenavete, lăzi, putini, cutii   
- caş de oaie proaspăt;1,001,501,25
- unt de masă bloc;-0,050,60
- urdă;1,001,501,25
- brânză de vaci;1,000,251,25

d) Brânzeturi în saramură (telemea, Fetta, etc.) - păstrate în

frigider

butoaie, bidoane, putini1,500,351,25
7.Lapte de consumbutelii din sticlă şi din plastic,0,100,200,45


 

 

  pungi din plastic, cutii, bidoane   
8.Peşte:cisterne, lăzi, butoaie, cutii   
- viu0,800,300,55
- proaspătşi refrigerat0,800,300,55
- congelat0,300,300,55
9.Peşte afumat, sărat, subproduse precum şi preparate şi semipreparate din peşte, inclusiv icre (exclusiv porţionat în gramaj fix)lăzi, cutii, butoaie, borcane0,100,200,30
10.Ouălăzi, cofraje0,500,301,50
11.Ulei comestibilbutoaie, cisterne0,200,070,10
12.Făină, gris şi produse decorticatesaci, pachete, boxpalete0,060,0250,08
13.Orezsaci, pachete, boxpalete0,060,300,07
14.Arpacaş, făină de porumbsaci, pachete0,060,0250,08
15.Produse de panificaţie (paste făinoase, biscuiţi, pesmet)lăzi, navete, saci, pungi, cutii0,100,020,08
16.Cozonac, pateuri, plăcintelăzi, navete0,100,020,28
17.Zahărsaci, lăzi, cutii, boxpalete0,080,080,10
18.Dulciuri, produse de bombonerie (bomboane, jeleuri, rahat, halviţă) - exclusiv pre-ambalate în gramaj fixcutii, lăzi, boxpalete0,100,020,10
19.Halvacutii, lăzi, navete0,100,500,10
20.Prăjituri (inclusiv napolitane, fursecuri turtă dulce) - exclusiv preambalate în gramaj fixtăvi, cutii, lăzi, navete0,10-0,25
21.Îngheţatăbidoane, cutii0,10-0,55
22.Apă minerală

boxpalete,

navete butelii din sticlă,

1,000,500,30

butelii din

plastic

0,050,0050,02
23.Băuturi răcoritoare

boxpalete, navete butelii

din sticlă

1,000,500,30
butelii din plastic0,050,0050,02
24.Vin, ţuică, rachiuri şinavete, cutii--0,10*


 

 

 

alte băuturialcoolice

- îmbuteliate în recipiente din sticlă

    
25.

Vin, ţuică,rachiuri

- vărsate

butoaie,cisterne0,0750,0050,05
26.Berenavete, butelii din sticlă,0,250,040,50

navete, butelii

din plastic

0,050,0050,02
27.Conserve de legumeşi fructenavete, box- palete, lădiţe, cutii, borcane0,100,100,10
28.Marmeladă, magiunlădiţe, borcane0,100,500,10
29.Legume - proaspetelăzi, lădiţe, navete, cutii, plase, casolete0,500,701,3
30.Fructe - proaspetelăzi, lădiţe, navete, cutii, plase, casolete0,500,401,3
31.Legume şi fructe - uscate,deshidratatelăzi, navete, casolete0,050,100,30
32.Legume şi fructe - semiindustrializate (lacto-fermentate în saramură, oţet, pulpe, marcuri, sucuri concentrate)butoaie0,100,301,3
33.Cafea (boabe crudă, prăjită, măcinată) - exclusiv preambalată în gramaj fixsaci0,010,030,10
34.Ceai (exclusiv preambalat în gramaj fix)saci, cutii0,100,030,10
35.Pipersaci, lăzi   
- alb; 0,100,400,10

- negru (exclusiv

preambalat în gramaj fix)

 0,100,030,10
36.Susan, ienibahar, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, cacao, vanilie şi alte condimente şi mirodenii (exclusiv preambalate în gramaj fix)saci, lăzi0,100,030,08
37.Foi de dafin (exclusiv preambalat în gramaj fix)saci, lăzi0,100,200,10
38.Măsline (exclusiv preambalate în gramaj fix)butoaie,bidoane0,050,200,45


 

 

39.Curmale, smochine, roşcove, alune turceşti (exclusiv preambalate în gramaj fix)lăzi, saci0,100,200,08
40.Stafide (exclusiv preambalate în gramaj fix)lădiţe0,100,100,10
41.Miez de nucă şi seminţe de dovleac (exclusiv preambalate în gramaj fix)saci  1,00
42.Arahide (cu coajă şi decorticate) - exclusiv preambalate în gramaj fixsaci0,100,450,09
43.Năut (crud) - exclusiv preambalate în gramaj fixsaci0,0020,140,09
44.Migdale (exclusiv preambalate în gramaj fix)saci0,100,500,08
45.Preparate culinare şi semipreparatetăvi, navete, cutii,casolete  0,45
46.Alte produse alimentare:    
 - sare(bulgări şi măcinată);saci0,200,300,05
- oţet - vrac;butoaie0,100,0060,05

- miere şi produse apicole;(exclusiv

preambalate în gramaj fix)

bidoane, borcane, lăzi,0,020,050,30
47.

Produse de uz casnic, menaj, decorative din sticlă, cristal, sticlă

termorezistentă:

    

- produse pentrumenaj

şi decorative;

cutii0,150,050,10

- borcane, baloane,

sticle pentru uz casnic;

palete, vrac1,501,001,00
- geamuri;vrac, palete, stelaje2,500,501,00
- oglinzi;

pachete, cutii,

stelaje

0,800,150,50
- globuri şi abajururi;cutii, vrac. pachete0,500,151,00

- globuri şi ornamente

pentru pom;

cutii0,500,501,80
- becuri electrice şi tuburi fluorescentecutii0,100,051,00
48.Produse din porţelan, faianţă, ceramică, vitrus, ceroterm, majolică,    


 

 

 alabastru şi şamotă:    

- produse pentru menaj

şi decorative;

cutii, vrac0,400,100,40
- produse sanitare;vrac, cutii0,150,050,10
- plăci de faianţă, gresie, ceramicăcutii0,100,050,15
49.Produse de menaj şi decorative din argilă glazuratăvrac, cutii, pachete0,55-0,50
50.Produse decorative din argilă neglazuratăvrac, cutii, pachete1,45-0,50
51.Ţigle, coame,olanevrac, paleţi0,300,050,10
52.Cărămizi şi materiale de zidărie asimilabilevrac, cutii, paleţi0,20-0,10
53.Ciment, ipsos,varvrac, saci0,030,020,10
54.Humăvrac, saci0,050,451,20
55.Produse chimice    
- lichide

flacoane din

sticlă,plastic

0,500,100,10
- praf, bulgărivrac, saci,cutii-0,05-
56.Detergenţi uz casnicpungi plastic, hârtie, cutii, saci0,800,100,20
57.Produse de toaletă (exclusiv cele din casete şi seturi)flacoane din sticlă, plastic0,200,100,30
58.Lemn de focvrac0,40depozitareşi desfacere

7,0 - la o durată medie de depozitare de 90 de zile; limita maximă de perisabilitate de 7,0 se aplică proporţional cu durata efectivă de depozitare

raportată la o perioadă de 90 de zile

59.Cărbuni: lignit, cărbune brun, huilă, brichete (exclusiv subgranulat)vrac0,30depozitareşi desfacere

1,5 - la o durată medie de depozitare de 90 de zile; limita maximă de perisabilitate de 1,5 se aplică proporţional cu durata efectivă de depozitare

raportată la o perioadă de 90 de zile

60.Cărbune mărunt (subgranulat)vrac0,50depozitareşi desfacere

5,0 - la o durată medie de depozitare de 90 de zile; limita maximă de perisabilitate de 5,0 se aplică proporţional cu durata efectivă de depozitare

raportată la o perioadă de 90 de zile

*) se aplică pentru vin, ţuică, rachiu, băuturi alcoolice îmbuteliate şi vândute la pahar

ANEXA nr. 2: LIMITELE ADMISIBILE de perisabilitate pentru produse medicamentoase de uz uman


 

 

 

Nr. crt.

 

Denumirea grupei, subgrupei sauprodusului

 

Felul ambalajului

Limita maximă de perisabilitate (%)

 

Transport

 

Depozitare

Desfacere în farmacii şi

drogherii

012345
1.Substanţe farmaceutice lichide:    
a) apoase

flacon sticlă/

canistră PVC

0,300,502,00
b) alcooliceflacon sticlă/ canistră PVC0,300,501,00
c) volatile

flacon sticlă/

canistră PVC

0,300,502,50
d) foarte volatileflacon sticlă0,301,003,00
e) acizi şi substanţe uleioaseflacon sticlă0,301,002,00
2.Substanţe farmaceutice de consistenţă moaleborcan sticlă/ cutii PVC0,251,002,50
3.Substanţe farmaceutice de consistenţă solidă (pulberi)pungi PVC/ pungi hârtie0,200,502,00
4.Produse vegetale (ceaiuri medicinale)pungă hârtie/carton0,200,501,00
5.Medicamente specialităţi în ambalaj comercial (fiole, flacoane, cutii etc.)fiole, flacoane, cutii carton0,40-0,20

ANEXA nr. 3: LIMITELE ADMISIBILE de perisabilitate pentru produse farmaceutice şi alte produse de uz veterinar

 

 

Nr. crt.

Denumirea grupei, subgrupei sauprodusului

 

Felul ambalajului

Limita maximă de perisabilitate (%)
TransportDepozitareDesfacere
012345
1.Produse farmaceutice de uz veterinar
Injectabile:    
a) soluţii apoaseflacoane sticlă, plastic0,30,52,0
b) soluţii uleioase

flacoane sticlă,

plastic

0,30,52,0
c) suspensii apoaseflacoane sticlă, plastic0,30,52,0
Pulberipungi, saci, cutii0,30,52,0
Bujiuri,ovule, supozitoarecutii plastic0,30,52,0
Antiparazitare:    

a) externe sub formă de

emulsieapoasă

bidoane plastic0,30,52,0
b) externe sub formă de emulsie uleioasăbidoane plastic0,30,52,0


 

 

 c) interne (per os)cutii plastic0,30,51,0
d) injectabile

flacoane sticlă,

plastic

0,30,52,0
2.Dezinfectantebidoane/ butoaie plastic0,30,52,0
3.Antisepticebidoane plastic0,30,52,0
4.Raticidecutii plastic0,30,52,0

 


vizualizari: 158




Comentarii

Niciun comentariu până acum.

Lasa un comentariu


Preluarea fără cost a materialelor afisate pe acest site (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către smfc.ro doar în limita a 250 de caractere. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

Din aceeasi categorie

Fisa Activitatii Zilnice pentru autovechicule in luna – model
Fisa Activitatii Zilnice pentru autovechicule in luna – model

03 Feb 2025

Recunoasterea veniturilor
Recunoasterea veniturilor

26 Jan 2025

Ordinul 1802/2014...

FUNCTIUNEA CONTURILOR DIN CLASA 3 – GRUPA 34 „PRODUSE”
FUNCTIUNEA CONTURILOR DIN CLASA 3 – GRUPA 34 „PRODUSE”

20 Jan 2025

anaf.ro


when your life is your business

Fisa Activitatii Zilnice pentru autovechicule in luna – model
03 Feb 2025

Fisa Activitatii Zilnice pentru autovechicule in luna – model

Infiintarea unei firme
Infiintarea unei firme

SoftMFC

20 Jan 2025

Despre capitalul de lucru
Despre capitalul de lucru

SoftMFC

03 Feb 2025

Avantajele investitiei in fonduri mutuale
Avantajele investitiei in fonduri mutuale

-

21 Oct 2024

Comentarii recente

Nu există comentarii disponibile.

Reclama

Site web construit de SoftMFC